Caz șocant în Slovacia. Un bărbat a rămas orb după ce i-a fost scos ochiul sănătos

Caz șocant în Slovacia. Un bărbat a rămas orb după ce i-a fost scos ochiul sănătos
Publicat: 23/06/2022, 18:01
Actualizat: 23/06/2022, 18:37

Caz șocant în Slovacia. Un bărbat a rămas orb ca urmare a unei erori medicale deosebit de grave, după ce medicul care îl opera i-a îndepărtat din greșeală ochiul sănătos. Autoritățile slovace au demarat imediat o anchetă, iar medicul riscă să fie acuzat de malpraxis.

Mai grav este că medicul a dispărut la scurt timp după efectuarea operației, a declarat un purtător de cuvânt al Spitalului Universitar din Bratislava.

Spitalul a oferit victimei şi familiei sale consiliere psihologică şi sprijin pentru a face faţă consecinţelor, scrie agenția TARS, citată de DPA.

Totodată, autoritatea de supraveghere sanitară din Slovacia a demarat o anchetă pentru a stabili circumstanţele producerii acestei erori medicale deosebit de grave. Astfel, medicul fugar ar putea fi acuzat de malpraxis.

Incidentul vine pe fondul unui conflict uriaş în sectorul medical slovac. În urmă cu o săptămână, sindicatul medicilor a anunţat că aproximativ 3.000 de medici sunt pregătiţi să îşi dea demisia în cazul în care veniturile salariale nu cresc, iar condiţiile de muncă precare nu se îmbunătăţesc, scrie observatornews.ro.

Din cauza plecării masive a medicilor slovaci peste hotare, în special în Cehia şi Austria, medicii rămaşi în ţară sunt suprasolicitaţi, situaţia înrăutăţindu-se odată cu declanşarea pandemiei de coronavirus.

Un austriac a fost mutilat pe viață după ce i-a fost amputat piciorul greșit

Un caz asemănător s-a petrecut anul trecut în Austria. Un bărbat de 82 de ani a rămas fără piciorul sănătos în urma unei amputări eronate. Spitalul în care s-a efectuat intervenţia chirurgicală şi-a recunoscut greșeala, potrivit CNN.

Eroarea s-a produs din cauza faptului că angajatul din cadrul personalului auxiliar al spitalului a pus semnul destinat piciorului de operat pe piciorul greșit. Greşeala a fost descoperită în timpul procedurii de pansare.

Pacientul avea mai multe boli asociate care i-au afectat starea generală de sănătate și ambele picioare. În cele din urmă, bătrânul a rămas fără ambele picioare.

Pacientul şi familia acestuia au beneficiat de ajutor psihologic, iar chirurgul care a efectuat operația a solicitat să nu muncească până la finalizarea anchetei.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
BBC: „Nu a fost un eșec. A fost trădare!” Un comandant ucrainean povestește cum rușii...
Acești doi vasluieni s-au îmbogățit! Câte sticle au dus într-un centru de reciclare din LIDL
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5...
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce...
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să...
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Cine este Andrei, bărbatul de doar 37 de ani care s-a aruncat de pe podul...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cât costă noul Hyundai i20 în România. Bate Dacia la preț?
Adrian Sârbu: Obiectivul unic al viitorilor europarlamentari este să-i facă pe români să se simtă...
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Schimbare pentru TOȚI cei cu BULETINE de identitate. Decizia momentului în România
Obligațiile băncilor înainte de a demara procedura de executare silită
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
"Este oribil acolo, să nu mergeți niciodată". Cea mai ieftină stațiune din Spania, capcană pentru...
Robi și Julia, un nou schimb acid de replici în Casa Iubirii! Concurenta este revoltată...
”Vai de capul meu, a făcut de râs concursul” Saveta Bogdan, critică dur câștigătorul Eurovision...
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai...
Consumul de alcool „până la leșin” poate duce la Alzheimer
×